Harta conceptuală

STRATEGII PENTRU IMPLEMENTAREA SCHIMBĂRII INSTITUŢIONALE

STRATEGII PENTRU IMPLEMENTAREA SCHIMBĂRII INSTITUŢIONALE ÎN

VEDEREA EVALUĂRII ÎNVĂŢĂRII,

A PROFESORILOR ŞI

A INSTITUŢIEI

DĂNUŢ BĂRCĂCIANU şi FLORIN ORODAN

CAPITOLUL I.

Definirea problemei.

Evaluarea instituțională este un demers ce asigură verificarea calității și eficienței învătământului la toate nivelurile unei instituții de educație, în special cu privire la predare și învățare. Ea vine în sprijinul mentinerii calității si standardelor educaționale pe care instituția le oferă.

Este de regulă o inițiativă a managementului institutiei respective, deliberată și planificată, menită să construiască un plan de actiune pentru atingerea în condiții optime si de maximă performanță a obiectivelor propuse, precum si împlinirea nevoilor beneficiarilor de servicii educaționale din școala sau universitatea respectivă.

Este întotdeauna nevoie de o echipă managerială și conducătoare, suficient de pregătită pentru a putea valorifica raportul si rezultatele unei evaluări institutionale obiective.

Evaluarea institutională nu este nici audit nici acreditare. Ea se aplică pentru  consolidarea capacității instituționale de dezvoltare , pentru demararea proceselor de schimbare instituțională precum si pentru îmbunătățirea si orientarea managementului instituțional.

Evaluarea sprijină instituțiile  în îmbunătățirea furnizării serviciilor educationale de calitate precum  formarea unui  management strategic prin vizat recomandări. Ea furnizează politici de dezvoltare si îmbunătățire prin intermediul rapoartelor întocmite la finalul evaluării.

Evaluarea instituțională este  întotdeauna orientată spre interesele instituției  și ea are loc în primul rând în lumina propriei misiunii și a obiectivelor acesteia. Evaluarea institutională nu are rol comparativ.

Desfășurarea unei evaluări instituționale nu este un moment în timp ci este un proces ce se desfășoară continuu și care urmează de regulă următoarele etape:

-       Autoevaluarea

-       Evaluarea propriu zisă : două sau trei vizite ale echipei de evaluatori

-       Raportul comisiei de evaluare cu recomandări si sugestii

-       Post evaluarea ( sau follow up)

Urmând etapele de mai sus , evaluarea poate identifica, punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările.

CAPITOLUL II.

Revizia literaturii.

Cele mai multe documente  si cercetări de evaluare institutională sunt de acord că aceasta trebuie să cuprindă următoarele etape  cu procedurile și strategiile specifice:

Autoevaluarea

Autoevaluare este o perspectivă colectivă asupra funcționării instituției și în același timp o modalitate de prezentare a instituției respective printr-un un proces care implică toți  membrii.

Autoevaluarea a devenit rapid o parte majoră în asigurarea succesului în dezvoltarea educațională ( Funda și McNamara ,2013). Ea oferă posibilitatea schimbării prin reflectie personală. (EUA, 2013)

Autoevaluarea va fi analitică, evaluativă si sintetică. Instituția  va constitui un grup de autoevaluare capabil să aplice  SWOT și să  analizeze calitatea si managementul strategic ( sau strategiile de management).

Iată mai jos o serie de întrebări care trebuiesc adresate într-un chestionarul de autoevaluare: Cu ce se ocupă institutia? Care sunt normele, valorile , țintele ? Cum își atinge institutia tintele? Are un plan strategic , formulat clar și în concordanță cu misiunea ei? Are institutia politici de recrutare si pregătire a personalului? În ce măsură activitățile întâlnesc obiectivele? Are suficiente fonduri pentru atingerea obiectivelor? Are instituția un management clar? Ce schimbări si ce îmbunătățiri se fac? (Loukkola, 2012).

Autoevaluarea trebuie să aibă loc regulat si periodic, pentru a forma institutiei o gândire corectă despre evaluare ( Dongmei si Jiangbo, 2009).

Faza autoevaluarii nu va complica demersurile de dezvoltare instituțională, cu cerinte mai multe sau alocări de fonduri ci va ajuta scoala să determine ce este și ce nu este esențial, să elimine strategiile ineficiente și să simplifice sarcinile de lucru ( Mann și Smith, 2013)

Evaluarea

Potrivit unor autori, procesul evaluării începe cu o autoevaluare la  sfârșitul căreia comisia va întocmi un raport cu rezultatele obținute pe care-l va trimite echipei evaluatoare ( EUA, 2013). Apoi comisia va face evaluarea in mai multe etape (începând cu autoevaluarea).

Câteva principii ar trebui să definească evaluarea instituțională,  de-a lungul întregului proces (Martin, 2010):

-       Principiul unității și raționalizării

-       Principiul integrării surselor de informație

-       Principiul îmbinării calității și cantității

-       Principiul caracterului sistematic și progresiv al evaluării

Echipa de evaluare  poate fi  formată din rectori şi prorectori (activi sau foşti), studenți şi  specialisti cu experienţă deosebită în învăţământ. Membrii echipei oferă o perspectivă si funcție de initiatorii evaluării ei provin dinafara institutiei evaluate ( EUA, 2003).

            Evaluarea trebuie să fie constructivă și se va face atat la studenți care reprezintă cheia evaluării( Leitea, Santiago, Sarricob,  Leitec și Polidoria, 2006), la staf-ul academic cât si la cel ne-academic.

Programele de evaluare țin seama și de aspectul etic al evaluării, evitându-se cu strictețe transformarea evaluării într-un instrument de manipulare, control si opresiune sau prezentarea partială a rezultatelor, ori atribuirea lor unei singure peroane sau grup restrâns( Guera, 2000).

Deasemenea, evaluarea se  concentrează pe procesele şi structurile instituţionale de luare a deciziilor şi pe eficienţa dezvoltării strategice. Se au în vedere toate procesele ce definesc activitatea universităţii: procesele de management, procesele de bază – educaţie şi cercetare ştiinţifică și  procesele suport. ( IEP)

Întâlniri sunt confidentiale și discrete (fie doar cu studentii sau cu părintii),  sunt interactive – nu se practică discursuri formale. Trebuie subliniat faptul că principala preocupare a echipei este de a sprijini universitatea şi de a fi constructivă în observaţiile formulate. ( Vincent, 2010).

Membrii echipei vor fi pregătiţi pentru a conduce discuţii cu diferite grupuri ţintă din cadrul instituţiei, pe baza unui set de întrebări dinainte pregătite.

 

Finalizarea procesului de evaluare

Procesul de evaluare ar trebui să se finalizeze cu concluziile şi recomandările formulate de echipa de evaluatori care sunt incluse în raportul ce va fi prezentat instituţiei şi, ulterior, publicat pe site-ul instituției respective ( Loukkola, 2012).

Prezenţa pe site-ul instituției a raportului instituţiei ce a parcurs procesul de evaluare internaţională reprezintă un plus în ceea ce priveşte vizibilitatea şi credibilitatea serviciilor educaționale.

În urma procesului de evaluare instituția ar trebui să beneficieze de : o mai clară înțelegere a obiectivelor si realizărilor, feedback constructive, o mai bună implicare si dedicare, motivare pentru o performanță mai bună și atingerea misiunii finale (Vincent, 2010).

Deasemenea în urma evaluării,  o echipă se va ocupa să urmărească rezultatele evalurii si implementarea schimbărilor. 

CAPITOLUL III.

Soluţii.

Evaluarea unei instituţii este un proces foarte complex care trebuie să ţină cont de mai mulţi factori. Datorită acestui fapt, soluţiile de evaluare propuse vor fi împărţite în mai multe domenii, după cum urmează:

1.     Misiunea şi eficienţa instituţiei

Fiecare instituţie de învăţământ are o misiune, iar eficienţa instituţiei se reflectă în modul în care studenţii sunt aduşi în situaţia de a atinge obiectivele pe care aceasta şi le-a propus.

A.    Misiunea

O instituţie şcolară are o declaraţie de misiune prin care sunt exprimate propunerile educaţionale, categoria de studenţi căreia se adresează şi angajamentul în ceea ce priveşte învăţarea studenţilor.

Declaraţia de misiune este aprobată de bordul de conducere şi publicată.

Misiunea instituţiei este centrală în planificarea instituţională şi în luarea deciziilor.

B.    Îmbunătăţirea eficienţei instituţionale

O instituţie şcolară face eforturi conştiente pentru a produce şi susţine învăţarea studenţilor, a măsura învăţarea, a urmări cât de bine se desfăşoară aceasta şi pentru a face schimbări în vederea îmbunătăţirii învăţării studenţilor.

Instituţia îşi organizează procesele cheie şi alocă resurse pentru susţinerea procesului de învăţare.

Instituţia îşi demonstrează eficienţa prin evidenţa realizării de către student a rezultatelor învăţării şi evidenţa instituţiei şi a performanţei programului.

2. Programele şi servicile pentru a învăţa ale studentului

Instituţia de învăţământ oferă programe de înaltă calitate, servicii pentru susţinerea studenţilor, servicii precum accesul la bibliotecă şi susţinerea învăţării prin care să se faciliteze atingerea de către studenţi a rezultatelor propuse. De asemenea, instituţia oferă un mediu propice învăţării pentru toţi studenţii.

A. Programe de instruire

Instituţia oferă programe de instruire de înaltă calitate în diverse câmpuri de studiu care culminează cu absolvirea studenţilor, oferirea de diplome, acreditări, certificate, angajări sau transfer la alte instituţii de educaţie superioară compatibilă cu propria misiune.

B. Servicii de suport pentru studenţi

Instituţia recrutează şi admite diverşi studenţi care sunt capabili să beneficieze de programele ei, în acord cu misiunea asumată. Sunt identificate nevoile studenţilor şi este îmbunătăţit mediul în care se desfăşoară învăţarea. Întregul drum al studentului prin experienţa instituţională este caracterizat de preocuparea pentru accesul, progresul, învăţarea şi succesul acestuia.

C. Servicii de suport pentru bibliotecă şi învăţare

Biblioteca şi celelalte servicii pentru sprijinirea învăţării studenţilor sunt suficiente pentru susţinerea programelor de instruire şi a celor intelectuale, estetice şi culturale oriunde şi oricând sunt oferite. Aceste servicii includ biblioteca, mentoratul, centrele de învăţare, labolatoarele cu computere, precum şi dezvoltarea şi practicarea noilor tehnologii.

3. Resurse

Instituţia îşi foloseşte în mod efectiv resursele umane, materiale, tehnologice şi financiare pentru a-şi atinge obiectivele educaţionale, incluzând rezultatele declarate ale învăţării studentului şi creşterea eficienţei instituţionale.  

A. Resurse umane

Instituţia angajează personal calificat pentru a susţine serviciile şi programele de învăţare ale elevilor şi pentru a creşte eficienţa instituţiei. Personalul este tratat echitabil, este evaluat regulat şi sistematic şi are oferite oportunităţi pentru dezvoltare profesională. Planul resurselor umane este integrat în planul instituţiei.

B. Resurse materiale

Resursele materiale care includ facilităţi, echipament, teren şi alte bunuri, susţin programele de învăţare şi cresc eficienţa instituţiei. Planificarea resurselor materiale este integrată în planificarea instituţională.

C. Resurse tehnologice

Resursele tehnologice sunt folosite pentru susţinerea procesului de învăţare al studenţilor şi pentru a creşte eficienţa instituţională. Instituţia se asigură că orice suport tehnologic este conceput pentru a răspunde nevoilor în predare, învăţare, comunicare colegială prin net, cercetare şi sisteme operaţionale.

Serviciile tehnologice, suportul profesional, facilităţile, suporturile hardware şi software sunt concepute pentru a spori operaţiunile şi eficienţa instituţiei.

D. Resurse financiare

Resursele financiare sunt suficiente pentru a susţine programul educaţional şi spori eficienţa instituţiei. Distribuirea resurselor susţine dezvoltarea, mentenanţa şi consolidarea programelor şi a serviciilor.

Instituţia planifică şi foloseşte resursele financiare cu integritate şi într-o manieră care asigură stabilitate financiară. Nivelul resurselor financiare oferă o expectativă a solvenţei financiare pe termen scurt şi lung.

4. Guvernare şi conducere

Instituţia recunoaşte şi utilizează contribuţiile leadershipului în cadrul organizaţiei pentru îmbunătăţirea continuă a instituţiei. Rolul conducerii este acela de a facilita decizii care să susţină programul de învăţare şi să îmbunătăţească eficienţa instituţiei. Sunt trasate responsabilităţi pentru bordul de conducere şi pentru administratorul şef.

A. Procesul de luare a deciziilor

Instituţia recunoaşte că o conducere etică şi eficientă îi permite să identifice valori şi să atingă obiective, să înveţe şi să îmbunătăţească.

Liderii instituţiei creează un mediu pentru inovaţie şi excelenţă instituţională. Stafful, administratorii şi studenţii sunt încurajaţi să ia iniţiativa şi să dezvolte practicile, programele şi serviciile în care aceştia sunt implicaţi.

Instituţia stabileşte şi implementează o politică scrisă în ceea ce priveşte participarea facultăţii, a staffului, a administratorilor şi a studenţilor în procesul luării deciziilor.

B. Organizarea bordului şi a administraţiei

Pe lângă leadershipul individual, instituţia recunoaşte responsabilităţile care-i revin bordului de conducere pentru aplicarea politicilor şi administratorului şef pentru funcţionarea eficientă a instituţiei.

Bordul instituţiei este responsabil pentru stabilirea politicilor de asigurare a calităţii, integrităţii, eficienţei programlui de învăţământ şi pentru stabilitatea financiară a instituţiei.

Preşedintele are prima responsabilitate pentru calitatea instituţiei pe care acesta o conduce. El oferă conducere în planificare, organizare, buget, precum şi în selectarea şi dezvoltarea personalului.

CAPITOLUL IV.

Implementare.

Evaluarea instituţională este considerată de către Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare (CONEAU) ca fiind un proces complex în care se disting două faze: autoevaluarea şi evaluarea externă, fiecare dintre ele cu distincţi actori al căror obiectiv comun este acela de a asigura calitatea academică.

Procesul de evaluare instituţională se va desfăşura având următoarele etape:

1. Acordul/angajamentul dintre Instituţia Universitară şi CONEAU

- acesta este punctul de plecare al procesului. Este bazat pe încredere şi scopul lui este acela de a ridica calitatea instituţiei.

2. Procesul de autoevaluare

- instituţia îşi evaluează propriile programe şi servicii în relaţie cu filosofia şi misiunea propusă. În această etapă instituţia poaze consulta CONEAU, dacă se consideră necesar acest lucru. Obiectivul acestei evaluări este acela ca instituţia să obţină o informaţie relevantă cu privire la un proces sau la o situaţie dată.

3. Pregătirea evaluării externe

- etapa aceasta este indispensabilă pentru organizarea următoare a procesului. Sunt definiţi evaluatorii care vor evalua rapoartele din diferitele documente trimise de instituţie. Membrii echipei tehnice CONEAU păstrează contactul cu membrii instituţiei pe care îi indică rectorul.

4. Dezvoltarea activităţilor Comitetului de Evaluare

- această etapă începe cu definirea calendarului şi a sarcinilor pentru Comitetul de Evaluare şi culminează cu redactarea unui document pertinent.

5. Redactarea pentru CONEAU a unei versiuni preliminare a raportului final şi prezentarea lui în instituţie

- evaluatorii pregătesc un proiect de raport pentru a-l discuta împreună cu autorităţile instituţiei în cederea unui schimb de opinii.

6. Observaţiile rectorului şi luarea în considerare a acestora de către CONEAU.

- în cazul în care observaţiile rectorului ridică întrebări cu privire la raportul preliminar, acestea vor fi analizate de către CONEAU, pentru a se decide dacă vor fi sau nu incluse în raportul final.

7. Adoptarea raportului final, publicarea şi difuzarea acestuia împreună cu observaţiile rectorului.

- CONEAU aprobă un raport final, care este distribuit împreună cu observaţiile rectorului.

Referințe bibliografice:

EUA , 2013. Institutional Evaluation Programme: Guidelines for institutions.

Loukkola, Tia. 2012. Institutional evaluation in practice.

Dongmei, Z. și Jiangbo, C. 2009. Undergraduate Teaching and Learning.

Evaluation. Chinese Education and Society. 42 (1) . 33–41. doi 10.2753/ced1061-1932420103.

Martin, L.R. 2010. La racionalización de la evaluación institucional: necesidad y      realidad. Revista Iberoamericana de Educación. 53(2).

Institutional Evaluation Programme – IEP Extras de la : www.eua.be/iep.

Vincent,  N.  2010. A Constructive Model for Performance Evaluation in Higher Education Institutions. doi.org/10.2139/ssrn.1877598 . Extras de http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1877598.

Funda, K. și McNamara, G. 2013. The Increasingly Central Role of School Self-Evaluation in Inspection Systems across Europe: The Case of Ireland. Turkish Journal of Education. 3(1). Extras de la: www.turje.org.

Mann, Michael J., Smith, Megan L. 2013. Promoting Rigor-in-Practice through School Self-Evaluation: A Middle School's Experience with Model Development, Implementation, and Evaluation.  Research in Middle Level Education Online. 37(4).

 Leitea, D., Santiago, R, A.,  Sarricob, S,C.,  Leitec, L,C,.  &  Polidoria, M. (2006) Students’ perceptions on the influence of institutional evaluation on Universities. Assessment & Evaluation in Higher Education 36 (6). 625–638.

Instrumente de evaluare

Student : Bărcăcianu Dănuț

I.             Testul docimologic

Testul docimologic este o probă complexă, formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi), care permit determinarea gradului de însuşire a cunoştințelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacități pe bază de măsurători şi aprecieri riguroase.

Etape în realizarea testului docimologic:

1.     Precizarea obiectivelor

2.     Stabilirea conținutului

3.     Stabilirea variantelor de itemi

4.     Elaborarea itemilor

5.     Oraganizarea testului

6.     Cuantificarea testului

7.     Aplicarea și interpretarea testului

Itemul reprezintă elementul constitutiv al testului şi poate fi definit fiind întrebarea, problema sau sarcina de efectuat.

Există mai multe tipuri de itemi din care amintim doar câteva: Obiectivi și subiectivi, cu alegere duală, itemi pereche și itemi cu alegere multiplă.

II . Alte metode şi instrumente de evaluare .

1. Probele orale:

a) Conversaţia de verificare (prin întrebări şi răspunsuri);

b) cu suport visual ( discuție cu supor in imagini, planșe, obiecte..)

c) Redarea (unui conţinut, a unui ansamblu de informaţii, evenimente, fapte..)

d) Descrierea şi reconstituirea; (constă în descrierea verbală a unei structuri realizate din piese sau module de diferite forme şi culori )

e) Descrierea / explicarea / instructajul; (are drept obiectiv principal descrierea unui obiect sau a unei proceduri)

f) Completarea unor dialoguri incomplete. (prezentarea unui dialog în care lipsesc replicile unuia dintre interlocutori)

 2. Probele scrise:

a) Extemporalul (lucrarea scrisă neanunţată)

b) Activitatea de muncă independentă în clasă ( se desfăşoară sub supravegherea cadrului didactic.)

c) Lucrarea de control (anunţată);

d) Tema pentru acasă ( este o formă de activitate independentă)

  

3. Probele practice

a) confecţionarea unor obiecte;

b) executarea unor experienţe sau lucrări experimentale;

c) întocmirea unor desene, schiţe, grafice;

d) interpretarea unui anumit rol; 

e) trecerea unor probe sportive etc.

B. Metode şi instrumente complementare

1. Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor ( o tehnică de evaluare care furnizează o serie de informaţii utile, greu de obţinut pe alte căi)

2. Investigaţia ( o activitate pe care elevul o desfăşoară într-o oră în vederea rezolvării

unei situaţii complicate, pe baza unor instrucţiuni precise)

3. Proiectul ( Începe în clasă şi continuă în afara şcolii, individual sau în grup câteva zile sau săptămâni. Se încheie tot în clasă prin prezentarea unui raport sau a produselor realizate)

4. Portofoliul ( Portofoliul este un instrument complex de evaluare care presupune o selecţie sistematică, făcută, de regulă, de către elevi (dar şi de către cadrele didactice) a unor produse relevante ale activităţii elevilor (individual sau în grup). Portofoliul include şi rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode şi tehnici de evaluare

5. Portofoliu digital ( este ca un portofoliu normal, numai că este realizat digital, într-un spațiu virtual, unde sunt stocate si postate materialel descries mai sus) Portofoliu digital capătă noi dimensiuni asigurând funcționalități didactice multiple: predare, învățare, evaluare. El se poate realiza atât pe support digital ( hard- disk, CD, DVD) cât și în spațiul virtual on-line ( bloguri, site-uri)

6.. Autoevaluarea (este evaluarea efectuată de către elev a ceea ce el a realizat şi/sau a

comportamentului său)

7. Grila de evaluare , conține o enumerare de criterii si subcriterii, funcție de care se realizează evaluarea activității elevului

III. Instrumente moderne de evaluare

v „Hărţile conceptuale („conceptual maps”) sau hărţile cognitive („cognitive maps”) pot fi definite drept oglinzi ale modului de gândire, simţire şi înţelegere ale celui/celor care le elaborează. (Oprea, 2006, 255). Ele sunt instrumente care îi permit cadrului didactic să evalueze nu atât cunoştinţele pe care le deţin elevii, ci, mult mai important, relaţiile pe care aceştia le stabilesc între diverse concepte.

Există mai multe tipuri de hărți conceptuale:

„pânza de păianjen”  

Hartă conceptuală ierarhică  

Hartă conceptuală  lineară  

Metoda R.A.I. (Răspunde – Aruncă – Interoghează) vizează „stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat.” (Oprea, 2006, 269). Denumirea acestei metode provine de la asocierea iniţialelor cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează. Poate fi utilizată în orice moment al activităţii didactice, în cadrul unei activităţi frontale sau de grup.  Un demers evaluativ realizat prin intermediul acestei metode implică respectarea următorilor paşi :

- se precizează conţinutul/tema supus/ă evaluării;

-        se oferă o minge uşoară elevului desemnat să înceapă activitatea;

-        acesta formulează o întrebare şi aruncă mingea către un coleg care va preciza răspunsul; la rândul său, acesta va arunca mingea altui coleg, adresându-i o nouă întrebare;

-        elevul care nu va putea oferi răspunsul corect la întrebare va ieşi din „joc”, răspunsul corect fiind specificat de cel ce a formulat întrebarea; acesta are dreptul de a mai adresa o întrebare, iar în cazul în care nici el nu cunoaşte răspunsul corect, va părăsi „jocul” în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea;

-        în „joc” vor rămâne numai elevii care demonstrează că deţin cunoştinţe solide în legătură cu tema evaluată;

-        la final, profesorul clarifică eventualele probleme/întrebări rămase fără răspuns.

Tehnica 3-2-1

ü  trei concepte pe care le-au învăţat în secvenţa/activitatea didactică respectivă;

ü  două idei pe care ar dori să le dezvolte sau să le completeze cu noi informaţii;

ü  o capacitate, o pricepere sau o abilitate pe care şi-au format-o/au exersat-o în cadrul activităţii de predare-învăţare.

IV. Metode și instrumente de evaluare pentru elevii cu cerințe speciale

1.     Studiul de caz

2.     Genograma

3.     Ecoharta

4.     Fișa psihologică individuală

5.     Managementul de caz

6.     Palanul de serviciu personalizat ( PSP)

7.     Programul de intervenție personalizat ( PIP)

8.      

Referințe:

C. Cucoș ( 2008) Teoria și metodologia evaluarii. București , Polirom , 2008.

M. Manolescu(2010). Teoria și metodologia evaluării. București, Editura universitară, 2010

A. Gherguț ( 2011) Evaluare și intervenție psihoeducațională. București, Polirom , 2011

http://www.didactic.ro/materiale-didactice/tipuri-de-itemi

http://www.crlt.umich.edu/resources/evaluation-teaching/methods